Search
Sunday, November 23, 2014 ..:: Home ::..   Login
 Calendar Minimize
Programul social religios pe 2014

 
9 Martie  – A 78-a Aniversare a Reuniunii Doamnelor

20Aprilie – Sfintele Paşti

27 Aprilie – Serbarea Hramului Bisericii 

11 May  - Mother's Day

1Iunie – Ziua Copilului

15 Iunie – Father`s Day – Picnic

20 Iulie – Sf. Ilie - Picnic

24  August  – Picnic

12 Octombrie – Thanksgiving Day

 2Noiembrie – A 98-a Aniversare a Parohiei

 30 Noembrie – Ziua României

21 Decembrie – Serbarea de Crăciun

25 Decembrie - Crăciunul

31 Decembrie – Revelion 2015


    
 Video Minimize

    
 Anunturi Minimize

Anunturi comunitare:

Botezuri, Cununii, anunuturi comunitare

 Ai un anunt? click here


    
 Nr. total Vizitatori Minimize

    
 Acum pe site Minimize
People Online People Online:
Visitors Visitors: 2
Members Members: 0
Total Total: 2

Online Now Online Now:

    
 PROGRAM Minimize

 

 

 

 


    
 Featured Article Minimize

Taina Sfântului Botez  

Introducere

Biserica este prezentatã în Sfânta Scriptură ca trup al lui Hristos şi plenitudine de viaţă a Duhului Sfânt (Efes. 1, 23). Hristos Mântuitorul a dat Bisericii Sale posibilitatea şi mijloacele necesare pentru a face vizibilă lucrarea de împărtăşire a mântuirii realizate de El pentru întreg neamul omenesc, prin Întruparea, Patimile, Jertfa de pe Cruce şi Învierea Sa din morţi. Sfintele Taine sunt semnele vizibile prin care se comunicã, în Biserică, harul dumnezeiesc care îndreptează şi sfinţeşte pe oameni şi îi uneşte tot mai strâns cu Hristos.
Sãvârşitorul; semnificaţie; temeiuri biblice
Taina Botezului, prima dintre cele şapte Sfinte Taine, este Taina în care prin întreita cufundare în apă în numele Sfintei Treimi, cel care se botează este curăţit de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la Botez, se naşte la o viaţă nouă, spirituală, în Hristos şi devine membru al Bisericii, Trupul tainic al Domnului. Săvârşitorul acestei Taine este preotul sau episcopul dar, în caz de necesitate, când viaţa celui care urmează să primească Botezul este în pericol, ea poate fi săvârşită de oricare membru al Bisericii. Botezul este întâia dintre Tainele Bisericii, numit „uşa” prin care omul intră în Biserică, pentru ca apoi să primească deplin harul lui Dumnezeu prin alte două Sfinte Taine: Mirungerea şi Împărtăşania. Aceste trei Taine sunt numite şi „Taine de iniţiere”.
Cercetând Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, găsim felurite numiri ale Botezului, cu referire fie la partea văzută, fie la partea nevăzută, fie la amândouă împreună.
Astfel, după partea văzută, Botezul este numit baie, izvor sfânt, apă.
După partea nevăzută: luminare, Taina luminării, harismă, curăţire, sfinţire, renaştere în Dumnezeu, naştere spirituală, sigiliul lui Hristos, sigiliul credinţei, pecete sfântă, moarte a păcatelor, iertarea păcatelor.
Iar după partea văzută şi cea nevăzută împreună, Botezul este numit: baie tainică, baie mântuitoare, baia pocăinţei şi a cunoştinţei, baia renaşterii, baia vieţii, apa vieţii veşnice, Taina apei, Taina renaşterii noastre.
În Vechiul Testament, Botezul a fost prefigurat prin circumciziunea fiilor lui Israel, ca semn al legământului lor cu Dumnezeu (Deut. 30,6; Col. 2, 11; Rom. 2, 28-29). Botezul lui Ioan, de asemenea, preînchipuie botezul creştin, fiind totodată, un ritual pregătitor pentru primirea lui Mesia de către evrei şi adeverirea lui faţă de lume (Matei 3, 11). Deşi era de la Dumnezeu (Ioan 1,33; Luca 3, 2-3) şi era săvârşit prin cufundare în apă, botezul lui Ioan era totuşi inferior celui creştin prin faptul că nu se conferea prin el harul dumnezeiesc.
Cu botezul lui Ioan s-a botezat şi Mântuitorul, dar nu pentru că El ar fi avut nevoie de curăţire de păcate, fiind Dumnezeu-Omul, ci pentru a împlini Legea şi a scoate în evidenţă importanța şi lucrarea Botezului. Explicaţia ne-o dă Sf. Ioan prin cuvintele: „Acela vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”. Duhul Sfânt a fost trimis de Mântuitorul peste apostoli la Cincizecime (Fapte 2, 1-4) şi apoi aceştia, îmbrăcaţi fiind cu toată puterea Duhului, au început să boteze cu apă şi cu Duh Sfânt imediat după Pogorâre, când au fost botezaţi „ca la trei mii de suflete” (Fapte 2, 41).
Sfânta Taină a Botezului a fost instituită de Mântuitorul însuşi, după Înviere, prin trimiterea apostolilor la propovăduire: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19); „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi.” (Marcu, 16, 15-16). Aceste cuvinte ale Mântuitorului scot în evidenţă necesitatea Botezului pentru toţi oamenii, în toate timpurile, pentru a dobândi mântuirea.
Teologie
În strânsă legătură cu necesitatea botezului stau efectele sau roadele acestuia. Pe lângă curăţirea de păcatul strămoşesc şi de păcatele personale, în cazul persoanelor mature (Fapte 2, 38), harul primit prin Botez imprimă în cel botezat chipul lui Hristos. Botezul şterge vina şi pedeapsa pentru păcat, dar nu şi urmările păcatului strămoşesc, cum sunt înclinarea spre rău şi suferinţa.
Chipul lui Hristos, imprimat în fiinţa noastră de harul botezului, înseamnă naşterea la o viaţă nouă şi înnoire, subliniate de Sf. Ap. Pavel: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Gal 3, 27); „baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt.” (Tit, 3, 5). Cel renăscut prin botez devine fiu al lui Dumnezeu şi mădular al trupului tainic al lui Hristos care este Biserica.
Învăţătura Bisericii Ortodoxe prezintă botezul ca fiind absolut necesar pentru a dobândi mântuirea. Acest lucru este susţinut prin cuvintele Sfintei Scripturi care prezintă păcatul strămoşesc cu consecinţele sale ca pe o realitate ce se  transmite tuturor urmaşilor lui Adam (Rom 5, 14; I Cor 15, 22). Din robia păcatului strămoşesc omul poate fi eliberat doar prin Taina Botezului, ale cărei efecte asupra lui îi conferă posibilitatea de a intra în împărăţia cerurilor: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 5-6).
Universalitatea consecinţelor păcatului strămoşesc este argumentul pe care sprijină necesitatea Botezului şi în cazul copiilor. Trimiţând pe apostoli la propovăduire, Mântuitorul Hristos le spune să-i boteze pe toţi cei care vor crede în El. Desigur că mărturisirea credinţei poate fi făcută doar de o persoană matură şi de aceea, Mântuitorul se referă la adulţi atunci când se referă la cei care vor crede. Acest lucru însă nu exclude necesitatea botezului pentru copii. Cercetând Sfânta Scriptură vom găsi multe locuri care vorbesc despre botezarea de către apostoli a celor ce au crezut în Mântuitorul. Apostolii au botezat familii întregi, care, negreşit, aveau copii: temnicerul din Filipi, auzind cuvântul lui Dumnezeu din gura lui Pavel şi Sila, s-a botezat el şi toţi ai lui (Fapte 16, 33); Lidia, auzind cuvântul lui Dumnezeu, s-a botezat ea şi casa ei (Fapte 16, 15); Sf. Ap. Pavel a botezat casa lui Ştefana (I Cor 1, 16); şi nu în ultimul rând, între cele trei mii de suflete botezate la Cincizecime cu siguranţă că erau şi copii. Sfinţii Părinţi au susţinut şi ei necesitatea botezului şi în cazul copiilor: Origen spune că Biserica a primit de la apostoli tradiţia de a boteza copiii,  iar canonul 110 al Sinodului de la Cartagina, anatematizează pe cei ce resping necesitatea botezului copiilor.
În mod indirect, Mântuitorul însuşi, a sugerat că şi copiii au nevoie de botez, când a spus apostolilor care încercau să-i oprească pe cei ce veneau cu copii la El: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14).
Refuzul de a boteza copiii pe motiv că nu pot mărturisi credinţa în Hristos şi Biserica Sa nu este întemeiat. Credinţa lor este mărturisită de naşii care îi aduc la Biserică pentru a fi botezaţi. Acest lucru este bazat pe faptul că Dumnezeu mântuieşte pe unii pentru credinţa altora: Hristos vindecă pe sluga sutaşului din Capernaum pentru credinţa stăpânului său (Matei 8, 5-13); vindecă pe fiica femeii cananeence pentru credinţa mamei ei (Matei 15, 22-28); pe fiul lunatic pentru credinţa tatălui său (Matei 17, 14-18).
Taina Botezului se administrează fiecărui credincios o singură dată în viaţă. Această realitate reiese din faptul că taina a fost instituită pentru iertarea păcatului strămoşesc, şi odată iertat, acest păcat nefiind repetat, nici botezul nu se mai repetă. Sf. Ap. Pavel este categoric în această privinţă: „un Domn, o credinţă, un botez” (Efes 4, 5). Acest lucru este valabil doar în cazul celor care au fost botezaţi în numele Sfintei Treimi prin întreita afundare în apă.


Slujba Tainei Botezului
Preotul îmbracă veşminte luminate şi se aprind lumânări în sfeşnice, pentru că Botezul este slujba luminării, adică a trecerii catehumenului din împărăţia întunericului şi a păcatului în cea a virtuţii şi a luminii.
 Materia Botezului este apa. Întrebuinţăm apa ca materie a Botezului, pentru că ea este elementul natural cel mai des folosit pentru curăţenia trupească şi prin urmare simbolul cel mai potrivit al curăţirii spirituale sau sufleteşti, pe care o căpătăm prin botez; ea astâmpără setea, reînnoind deci forţele trupului nostru şi susţinând viaţa, aşa cum Botezul regenerează sufletul şi aduce mântuirea.
Vasul cu apă pentru Botez (colimvitra, cristelniţa sau creştinătoarea, cum i se spune în unele părţi) închipuieşte pe de o parte apa Iordanului, în care Domnul a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul, iar pe de alta, mormântul în care a fost îngropat Mântuitorul.
Cea dintâi parte a slujbei botezului propriu-zis este sfinţirea apei. Ea este precedatã de exorcizare (suflare) şi prin invocarea Sfântului Duh, însoţită de binecuvântarea cu semnul Sfintei Cruci. Unele documente vechi ne dau şi texte ale rugăciunilor folosite odinioară în acest scop, iar rugăciunea întrebuinţată astăzi în rânduiala Botezului din ritul ortodox este atribuita în general Sfântului Sofronie al Ierusalimului. Întrebuinţarea apei nesfinţite nu este permisă decât în cazul excepţional al Botezului de necesitate.
Fiind sfinţită şi plină de darul Sfântului Duh, apa întrebuinţată la Botez nu se aruncă oriunde, ci se toarnă în loc curat, unde să nu fie pângărită sau călcată cu picioarele.
Untdelemnul binecuvântat, cu care preotul unge părţile principale ale trupului catehumenului, înainte de Botez, se numeşte untdelemnul bucuriei (Ps. 44, 9 şi Evrei 1, 9), untdelemnul catehumenilor sau al mântuirii. El este binecuvântat fie atunci, prin rugăciunea specială înscrisă la locul respectiv în Molitfelnic, fie dinainte. Din el se toarnă în apa Botezului, înainte de ungere, câteva picături în forma de cruce, pentru că untdelemnul binecuvântat este simbolul văzut al darului Sfântului Duh, Care s-a pogorât în apa Botezului la sfințirea ei.
Actul cel mai important al slujbei Botezului este întreita afundare a pruncului, de către preot, în apa sfinită din cristelniţă, cu formula sacramentală : «Botează-se robul (sau roaba) lui Dumnezeu... X», etc. Această întreită afundare pe de o parte arată că temeiul credinței noastre este Sfânta Treime, iar pe de alta închipuieşte cele trei zile cât a stat Domnul în mormânt (Matei 12, 40); prin afundarea în apă închipuim moartea noastră pentru viaţa în păcat de până acum şi îngroparea noastră împreună cu Hristos, iar prin ieşirea (scoaterea) din apă închipuim învierea noastră împreună cu El, pentru viaţa cea nouă, în Hristos. Prin Botez, spălându-ni-se păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi învierii lui Hristos, intrăm intr-o viaţă nouă, suntem morţi pentru păcat şi viem pentru Dumnezeu, precum subliniază Sfântul Apostol Pavel (Rom. 6, 3—11 şi Col. 2, 12 şi 3, 3). Fiecare creștin de curând botezat devine de fapt un hristofor şi poate spune, cu Sfântul Apostol Pavel : «M-am răstignit împreună cu Hristos şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte întru mine» (Gal. 2, 20).
e) Haina albă, cu care noul creştin e îmbrăcat îndată după Botez, închipuie veşmântul luminat şi nestricăcios al celor spălaţi şi curăţiţi de păcate, pe care l-a văzut mai dinainte Psalmistul, când spunea: «Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi» (Ps. 50, 8); ea are însă şi o semnificație eshatologică, simbolizând lumina slavei şi a nestricăciunii de care se vor bucura drepţii în viaţa viitoare.
        Lumânarea care se dă naşului simbolizează lumina interioarã a harului împărtăşit prin Botez şi preînchipuie candela faptelor bune cu care noul botezat va întâmpina pe Mirele ceresc, ca şi fecioarele cele înțelepte din pilda evanghelica. Botezul este socotit ca o trecere a noastră din lumea întunericului, unde stăpâneşte diavolul, în împărăţia luminii, unde domneşte Hristos, Cel ce este «lumina vieţii» (Ioan 8, 12), şi «luminează pe tot omul care vine în lume» (Ioan 1, 9). De aci înainte cei botezaţi «sunt toţi fii ai luminii şi fii ai zilei, nu mai sunt ai nopţii, nici ai întunericului (I Tes. 5, 5).
Urmează ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, care constituie miezul celei de a doua sfinte taine. Ce este Sfântul Mir ? Este untdelemn curat, de măsline, amestecat cu multe şi felurite aromate (mirodenii), pregătit cu o rânduiala solemnă în primele trei zile din Săptămâna Patimilor şi sfinţit de către Sfântul Sinod în joia aceleiaşi săptămâni, la Liturghia Sfântului Vasile, fiind apoi împărţit episcopiilor şi tuturor bisericilor. Prin sfinţire, el devine nu un simplu simbol sau o imagine, ci un vehicul purtător al energiilor Sfântului Duh, pe care le conţine în chip real.
Prin mulţimea mirodeniilor din care e făcut, Sfântul şi Marele Mir arată tocmai mulţimea şi felurimea darurilor şi a puterilor Sfântului Duh, care pune în lucrare diferitele virtuţi creştine. El închipuie şi pe Hristos însuşi, cãci despre Acesta a zis Solomon : «Mir vărsat este numele tău» (Cânt. Cânt. 1, 2). De aceea, el este folosit şi la sfinţirea bisericilor şi a antimiselor, ca izvor de sfinţire.
Ungerea cu Sfântul Mir a noului botezat este deci semnul văzut al împărtăşirii lui reale din darurile Sfântului Duh, Acesta din urmã pogorându-se, în chip văzut, mai întâi asupra Mântuitorului (ca un porumbel) la Botez şi apoi asupra Sfinţilor Apostoli (în chip de limbi de foc) la Cincizecime şi care acum ni se dă şi nouă, după Botez, sub chipul văzut al Sfântului Mir. Este «armătura Sfântului Duh», cum zice Sfântul Chiril al Ierusalimului. Aşadar, după ce, prin Botez, am retrăit moartea şi învierea lui Hristos, prin Sfântul Mir primim şi Darurile Cincizecimii. De aceea, întrucât Sfântul Duh S-a pogorât asupra Mântuitorului îndată după Botezul Acestuia în Iordan, tot așa şi ungerea noastră cu Sfântul Mir trebuie făcuta îndată după Botez, iar nu amânată peste ani, cum fac romano-catolicii (caci se poate întâmpla ca cei nemiruiţi să moară între timp, lipsiţi de aceasta taină importantã).
Sfântul Mir fiind totodată şi semnul şi pecetea lui Hristos, prin ungerea cu el noul botezat devine creştin adevărat şi deplin, un nou Hristos, adică uns al Domnului; ungerea, făcută în semnul Sfintei Cruci, este deci o pecetluire a membrilor Bisericii lui Hristos, semnul văzut al apartenenţei lor la trupul mistic al Domnului.
        După Botez, preotul împărtăşeşte cu Sfintele Taine pe noul botezat. Astfel, după ce pruncul s-a curăţit de păcatul strămoşesc prin Botez şi după ce, apoi, a dobândit întărirea Duhului Sfânt prin ungerea cu Sfântul Mir, primeşte în cele din urma Sfânta Împărtăşanie, căci aceasta este sfârşitul şi coroana tainelor: prin ea, neofitul se uneşte pe deplin cu Hristos, devenind astfel membru adevărat şi desăvârşit al trupului Său mistic, adică al Bisericii creştine.
Botezul, Mirungerea şi Împărtăşania sunt deci cele trei taine de căpetenie ale încreştinării. În vechimea creştină, ele erau nedespărţite una de alta: catehumenii erau întâi botezaţi, apoi unşi cu Sfântul Mir şi după aceea luau parte pentru prima oară la Liturghia credincioşilor, când se şi împărtăşeau. Aşa a rămas situaţia până astăzi în toate Bisericile răsăritene (doar că la noi Botezul se face de cele mai multe ori după Liturghie, deşi cele trei taine se administrează în aceeaşi ordine ca şi odinioară).
În vechime, ziua Botezului, fiind privită ca foarte importantă în viaţa religioasă, era sărbătorită în fiecare an, ca zi de naştere pentru viaţa spirituală.

Bibliografie:
Sfânta Scripturã
Ene Branişte. Liturgică generală. București 1993
Indrumãri Misionare.  Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti 1986
Molitfelnic (Slujba Botezului)

 


    

 .

Copyright 2008 by AFM IT Consulting   Terms Of Use  Privacy Statement